Povestea Șoricelului și a Motanului Mincinos — animată pentru copii

Povestea pe scurt

Un motan viclean s-a hotărât să pună mâna pe șoricelul cel mic și, ca să-l ademenească, i-a turnat numai vorbe dulci și promisiuni frumoase. Numai că motanul acesta minte de fiecare dată — iar șoricelul îl cunoaște bine.

Așa că, de câte ori motanul îi făgăduiește prietenie și bunătăți, șoricelul cel isteț ciulește urechile și cântărește totul de două ori. Va reuși motanul mincinos să-l păcălească, sau minciunile lui se vor întoarce împotriva lui? 🐭😼

Povestea completă (de citit)

Într-o moară veche trăia o familie de șoricei: mama, tata, trei pui și bunica Chițina, cea mai bătrână șoricioaică din tot satul, care văzuse la viața ei tot ce se putea vedea.

În curtea morii dădea târcoale motanul Miorlan. Era mare, era pufos și avea un singur cusur: mințea de fiecare dată când deschidea gura.

Într-o zi le-a spus șoriceilor pe gaura din perete:

— Dragii mei, nu mai mănânc carne! De azi mănânc numai morcovi. Ieșiți liniștiți!

Șoriceii n-au ieșit. A doua zi a strigat iar:

— Am găsit o roată întreagă de cașcaval și v-o păzesc pe toată! Veniți s-o luați!

Șoriceii tot n-au ieșit. A treia zi a mieunat, ștergându-și o lacrimă care nu era acolo:

— Vai, ce singur sunt! Nimeni nu vrea să-mi fie prieten!

Bunica Chițina a ciulit urechea și a zis doar atât:

— Chiț. Cine minte de trei ori, nu-l mai crezi nici a patra oară.

Motanul a înțeles că vorbele dulci nu mai țin. Așa că s-a gândit la un plan cu totul nou.

A doua zi de dimineață, la gaura din perete a bătut cineva: cioc, cioc. Era Miorlan, dar nu semăna deloc cu el. Își pusese o pălărie neagră, o pereche de ochelari rotunzi fără sticlă și ținea sub braț o geantă veche de piele.

— Bună ziua! a spus el cu glas subțire și învățat. Sunt doctorul Mustăcilă, cel mai bun doctor de șoricei din toată țara. Am auzit că aici sunt niște pui răciți. Ies, ies, ies afară, să-i consult!

Chiar așa era: cei trei puiuți tușeau de două zile. Mama șoricioaică s-a apropiat de gaură, îngrijorată.

— Nu ieși, i-a șoptit bunica. Uită-te la coada care i se vede pe sub haină.

Mama a privit. Într-adevăr, pe sub haina doctorului ieșea o coadă lungă și pufoasă, care se mișca într-o parte și în alta, exact cum face coada unui motan când abia așteaptă masa.

Atunci bunica Chițina s-a apropiat de gaură și a strigat cât a putut de tare:

— Îți mulțumim frumos, domnule doctor! Dar noi ne simțim cel mai bine când dumneata ești cât mai departe de casa noastră!

Hî-hî-hî! au chicotit cei trei puiuți, cu năsucurile la gaură.

Motanul a roșit până în vârful urechilor. A tras de pălărie, dar pălăria i-a căzut. A tras de ochelari, dar ochelarii i-au căzut și ei. Geanta s-a deschis și dinăuntru s-au rostogolit pe jos… un ghem de ață și o furculiță. Niciun leac, niciun doctor, nicio poveste adevărată.

— Chiț-chiț! Doctorul Mustăcilă are mustăți de motan! au strigat puiuții.

Miorlan a plecat cu coada între picioare, iar din ziua aceea, oricât ar fi strigat el prin curte — că are cașcaval, că e vegetarian, că are dureri de burtă — nimeni, dar absolut nimeni, nu i-a mai deschis ușa.

Seara, la masă, cel mai mic dintre puiuți a întrebat:

— Bunico, dar dacă într-o zi motanul chiar spune adevărul?

Bunica Chițina a zâmbit și i-a netezit urechile:

— Tocmai asta e nenorocirea lui, puiule. Cine minte mereu nu mai e crezut nici atunci când, poate, spune adevărul. De aceea adevărul e ca o cheiță: dacă o pierzi, nu-ți mai deschide nimeni.

Sfârșit. 🐭😼

Varianta animată e mai sus pe această pagină.

De ce le place copiilor

• Șoricelul cel mic e cel care câștigă prin istețime — exact eroul cu care se identifică cei mici
• Copiii „prind” repede că motanul minte și țin cu sufletul la șoricel
• Deschide o discuție blândă acasă: de ce e important să spunem adevărul și ce se întâmplă când cineva minte mereu