Găinușa cu Ouăle de Aur — poveste animată cu morală

📖 Vârsta recomandată: 3-7 ani · ▶ Durata: 5:40 · 💡 Morala: Lăcomia și risipa te fac să pierzi tot — prețuiește ce ai și munca din care a venit

▶ Desenul animat

Videoclipul se încarcă de pe YouTube când apeși Play.

Ce se întâmplă în desenul animat

Un țăran foarte sărac muncește de dimineața până seara pe petecul lui de pământ și duce la târg câteva legături de morcovi. De multe ori nu le vinde și face supă din ele. Are și o găinușă care îi face câte un ou. Într-o seară, găinușa face un ou galben, strălucitor, care luminează toată curtea. Țăranul se sperie puțin, apoi pleacă la târg să-l vândă, ca să-și ia măcar o pâine.

La târg, negustorii descoperă că oul e din aur curat și ajung să se certe pe ouăle țăranului. Găinușa face câte un ou o dată la câteva zile, iar țăranul strânge o mică avere: își face o casă cu turn, singura din sat, pune o statuie în curte, cumpără flori, haine scumpe și chiar o coroană. Numai că începe să cheltuiască mai repede decât ouă găinușa.

Nerăbdător, într-o seară își pune în gând un lucru nesăbuit: să ia toate ouăle odată, din găinușă. Dar nu găsește înăuntru nicio comoară — era o găinușă ca oricare alta. Fără ouă de aur, țăranul pierde tot, se întoarce la munca pământului și vinde din nou morcovi la târg, în fiecare duminică.

Povestea de citit

A fost odată ca niciodată un țăran sărac, atât de sărac încât muncea de dimineața până seara pe petecul lui de pământ și abia aduna câteva legături de morcovi. Le ducea la târg, dar de cele mai multe ori nu le vindea pe toate. Atunci se întorcea acasă și făcea din ele supă, ca să nu se piardă nimic.

Țăranul avea și o găinușă, care îi făcea câte un ou. Era bucuria lui cea mică.

Într-o seară însă, din cuibar s-a revărsat o lumină galbenă, caldă. Toată curtea strălucea, de ziceai că a coborât soarele pe pământ. Găinușa făcuse un ou de aur!

— Aoleu! s-a speriat țăranul. Ce-o mai fi și asta? Nu cumva e a rău?

S-a apropiat încet, a luat oul în mână și s-a uitat la el lung.

— Găinușo, din oul ăsta nu pot să fac omletă, a zâmbit el. Ia să mă duc eu la târg, poate îmi iau pe el măcar o pâine.

Și fără să mai stea pe gânduri, a pornit spre târg.

— Ou galben de vânzare! striga el. Strălucește de zici că e soare!

Un negustor s-a oprit, l-a privit de aproape și a făcut ochii mari:

— Măi omule, dar oul ăsta e din aur! Îl iau! Și dacă mai ai, adu-mi-le pe toate!

Din ziua aceea, ouăle țăranului au ajuns cele mai căutate din târg. Negustorii se certau care să le cumpere primul. Găinușa făcea câte un ou de aur o dată la câteva zile, iar țăranul le vindea unul câte unul.

Încet-încet, a strâns o mică avere. Și-a făcut o casă cu turn, singura din tot satul. A pus în curte o statuie mare, ca să vadă toată lumea cât de mare om a ajuns. A sădit flori care crescuseră cât gardul. Și-a cumpărat cele mai frumoase haine și, la urmă, chiar și o coroană. Mergea țanțoș prin sat, cu nasul pe sus.

Dar vedeți voi, copii, țăranul începuse să cheltuiască banii mai repede decât apuca găinușa să facă ouă. Nu mai dormea nopțile de nerăbdare.

— Un ou la câteva zile… e prea puțin! își spunea el. Dacă găinușa are toate ouăle de aur înăuntru, de ce să le mai aștept unul câte unul?

Și într-o seară și-a pierdut cu totul răbdarea. I-a venit un gând nesăbuit: să ia toate ouăle de aur dintr-odată, din găinușă, ca să nu mai aștepte după ea.

Numai că nu a găsit nimic. Nici un ou, nici o fărâmă de aur. Găinușa lui fusese o găinușă ca oricare alta, iar comoara ei venea încet, cu răbdare, zi după zi. Acum nu mai avea nici găinușă, nici ouă de aur.

Of, ce s-a mai necăjit țăranul! A plâns și s-a jelit, dar era prea târziu. Fără ouăle de aur, banii s-au terminat repede și, încet-încet, a pierdut tot ce adunase.

N-a mai avut încotro: a luat iar sapa în mână, a plantat din nou și a muncit pământul ca altădată. Se spune că și acum îl poți găsi, în fiecare duminică dimineața, la târg, cu câte o legătură de morcovi. Și dacă te oprești lângă el, îți povestește cum a avut cândva o găinușă care făcea ouă de aur.

Lăcomia și risipa nu aduc nimic bun. Prețuiește lucrurile pentru care ai muncit și efortul celor dragi care muncesc pentru tine.

Sfârșit. 🐔✨

De ce le place copiilor

Întrebări frecvente

Despre ce este desenul animat Găinușa cu Ouăle de Aur?

Despre un țăran sărac care vinde morcovi la târg. Într-o seară, găinușa lui face un ou de aur. Țăranul vinde ouăle, își face casă cu turn și haine scumpe, dar cheltuie mai repede decât ouă găinușa. Din nerăbdare vrea să ia toate ouăle dintr-odată și pierde totul.

Ce morală are povestea?

Că lăcomia și risipa nu sunt bune: cine vrea totul dintr-odată pierde și ce are. Povestitorul le spune copiilor să prețuiască lucrurile pentru care au muncit și efortul celor dragi.

Ce se întâmplă cu țăranul la final?

Rămâne fără găinușă și fără ouă de aur, se întoarce la munca pământului ca altădată și vinde iar legături de morcovi la târg, povestind tuturor cum a avut cândva o găinușă cu ouă de aur.

Povești asemănătoare

Setări cookie-uri

Strict necesare Mereu active

Țin minte alegerea ta despre cookie-uri. Nu pot fi oprite și nu trimit nimic nimănui.

Ne arată, anonim, câte persoane vizitează site-ul și ce pagini citesc. Pun cookie-urile _ga și _ga_*, păstrate până la 2 ani.

Videoclipuri YouTube La apăsarea pe Play

Nu se încarcă nimic de la YouTube până nu apeși Play pe un desen animat. Abia atunci YouTube poate pune propriile cookie-uri.