Lupul și Purcelușul — poveste animată pentru copii

Povestea pe scurt

Un purceluș micuț și roz se plimbă vesel prin pădure când, deodată, în calea lui apare lupul cel Rău, cu ochii lucind de foame. „Ce gustare pe cinste!” se bucură lupul, sigur că de data asta prânzul nu-i mai scapă.

Dar purcelușul nu se sperie și nu o ia la fugă orbește — se oprește, gândește iute și găsește o șmecherie care îl lasă pe lup fără grai. Cine ar fi crezut că un purceluș atât de mic poate fi atât de isteț? 🐷🐺

Povestea completă (de citit)

A fost odată un purceluș micuț și roz, care își făcuse o căsuță de cărămidă la marginea pădurii. Era cel mai mic dintre frații lui, dar și cel mai chibzuit: ușa o avea groasă, zăvorul bine pus, iar în vatră fierbea mereu un ceaun cu apă pentru supă.

Într-o dimineață, cineva a bătut la ușă cu labă grea.

Cioc! Cioc! Cioc!

— Purcelușule, purcelușule, lasă-mă înăuntru! s-a auzit un glas gros și mieros.

Purcelușul s-a uitat pe gaura cheii și a văzut o coadă stufoasă și doi ochi galbeni. Era Lupul cel Rău, cu burta chiorăind de foame.

— Nu, nu, nu te las! a răspuns purcelușul, calm ca un om care tocmai și-a terminat micul dejun. Ușa mea rămâne închisă.

— Atunci am să suflu, am să pufăi și am să-ți dărâm casa!

Lupul a suflat o dată, de i s-au umflat obrajii. A suflat de două ori, de i-a ieșit căciula din cap. A suflat a treia oară, până a rămas fără aer… iar căsuța de cărămidă nici nu s-a clintit. Doar o frunză a căzut de pe acoperiș.

— Bine, a mormăit lupul, ștergându-și fruntea. Dacă nu merge cu puterea, merge cu vicleșugul.

A doua zi, lupul a venit din nou la ușă, dar de data asta cu glasul cel mai prietenos din lume:

— Purcelușule, știu un câmp cu napi dulci la doi pași de aici. Vino mâine dimineață la ora șase și îi culegem împreună!

— Ce idee bună! a spus purcelușul. La șase fix, promit.

Numai că purcelușul s-a trezit la cinci, a fugit singur la câmp, și-a umplut coșul cu napi și s-a întors acasă înainte ca lupul să deschidă ochii. Când a ajuns lupul, n-a găsit decât urme mici de copite prin rouă.

— Ei, las’ că data viitoare! a scrâșnit el.

Și a venit iar la ușă:

— Purcelușule, în livada din vale sunt mere roșii cât pumnul. Mâine la cinci, ne întâlnim sub măr!

— La cinci fix, a promis purcelușul.

Dar s-a trezit la patru. Când lupul a ajuns gâfâind sub măr, purcelușul era deja sus, între crengi, cu șorțul plin de mere.

— Ai venit prea târziu, lupule! a râs el. Uite, ia și tu unul!

Și i-a aruncat un măr cât mai departe, în tufișuri. Cât a alergat lupul după el, purcelușul a coborât din pom și a luat-o la trap spre casă.

A treia oară, lupul s-a supărat de-a binelea și a hotărât să nu mai dea niciun semn. S-a ascuns după gard și a pândit până când purcelușul a plecat la târg. Acolo, în piață, purcelușul își cumpărase o putină mare de unt, rotundă ca un butoi.

Când a ieșit din târg, a zărit de departe coada stufoasă mișcându-se prin iarbă. Nu s-a pierdut cu firea. A răsturnat putina, s-a băgat înăuntru și s-a rostogolit la vale drept spre lup.

Duru-duru-duru-duru!

Un butoi uriaș venea huruind pe drum, sărind peste pietre și scoțând un zgomot de sfârșitul lumii. Lupul a făcut ochii mari, a scăpat un chelălăit subțire și a fugit în pădure de i-au sfârâit călcâiele, fără să se mai uite înapoi. Nici măcar n-a aflat vreodată ce era în butoi.

Seara, purcelușul stătea în fața sobei, cu untul pus la rece, cu napii în oală și cu merele în coș.

— N-am fugit mai repede decât lupul, și-a spus el mulțumit. Doar m-am gândit mai repede decât el.

Iar de atunci, lupul ocolește partea aceea de pădure — și tot mai crede că prin lume umblă butoaie care fac duru-duru.

Sfârșit. 🐷🐺

Varianta animată e mai sus pe această pagină.

De ce le place copiilor

• Un erou mic și simpatic, exact pe măsura celor care privesc
• Suspansul „oare scapă?” ține copiii cu ochii pe ecran până la final
• Mesaj prețios: curajul și calmul te ajută mai mult decât frica