Lupul și Iepurele — basm popular animat

Povestea pe scurt

E o zi de foame amară în pădure, iar lupul rătăcește flămând printre copaci când dă, în sfârșit, peste un iepure mic și singur. „Prânzul e ca și servit”, își spune el, lingându-se pe bot. Numai că iepurele nostru nu-și pierde cumpătul nici o clipă.

Acolo unde puterea lupului pare de neînvins, iepurele scoate la iveală singura armă care îi poate ține piept: mintea ageră. 🐺🐰 Cu o vorbă potrivită și un plan iute, întoarce toată situația pe dos — și scapă exact când totul părea pierdut.

Povestea completă (de citit)

A fost odată un lup mare și cenușiu care hoinărea prin pădure de trei zile fără să găsească nimic de mâncare. Îi chiorăiau mațele, îi tremurau picioarele și era atât de supărat, încât mormăia singur printre copaci:

— Uuuu! Dacă mai umblu mult fără să prind ceva, mă usuc ca o creangă!

Tocmai atunci, dintr-un tufiș de măceș, a ieșit iepurele. Era mic, cenușiu și avea urechile ciulite ca două frunze. Când l-a văzut pe lup în fața lui, i s-a oprit inima în loc — dar nu a luat-o la fugă. Știa prea bine că, la fugă, lupul e mai iute.

— Te-am prins! s-a bucurat lupul. Astăzi tu ești prânzul meu.

Iepurele s-a scuturat de praf, s-a așezat frumos pe labele din spate și a spus liniștit, ca și cum ar fi vorbit despre vreme:

— Bună ziua, cumetre lup. Poftă bună îți doresc… deși, ca să fiu sincer, mi-e milă de tine.

— Milă? De mine? s-a mirat lupul. De ce ți-ar fi milă?

— Păi uită-te la mine, a oftat iepurele, întorcându-se pe o parte și pe alta. Numai oase și blană. Nici pe o măsea nu-ți ajung. Iar tu ești mare, ai nevoie de o masă pe cinste, nu de o îmbucătură.

Lupul l-a măsurat din ochi. Iepurele chiar părea nespus de slăbuț.

— Hm. Și ce-mi propui tu? a întrebat el, lingându-se pe bot.

— Ceva mult mai bun. Dincolo de deal, la stână, ciobanii au pus azi la uscat brânză și au lăsat poarta deschisă. Ei dorm după-amiaza, iar câinii sunt plecați cu turma. Dacă te grăbești, mănânci pe săturate.

Lupului i-au lucit ochii. Brânză! Multă! Fără să mai stea pe gânduri, a pornit-o la vale ca vântul, strigând peste umăr:

— Să nu pleci nicăieri, iepure! Mă întorc după tine!

— Te aștept, cum să nu, a răspuns iepurele, mișcând din mustăți.

Lupul a alergat până la stână, a sărit gardul și a dat buzna în curte. Numai că iepurele nu-i spusese chiar tot adevărul: câinii nu erau nicăieri plecați, ci dormeau la umbră, chiar lângă poartă.

— Ham! Ham! Ham!

Trei câini ciobănești s-au trezit deodată și au țâșnit după el. Lupul a sărit gardul înapoi și a fugit peste deal, prin mărăcini, cu urechile lipite de cap, până a ajuns iar în adâncul pădurii. Acolo s-a oprit gâfâind, cu blana plină de scaieți.

— Ah, iepurele! a mormăit el. M-a păcălit!

S-a întors în goană la tufișul de măceș, dar acolo nu mai era nimeni. Iepurele plecase de mult acasă, unde își aștepta puii cu cina pregătită.

Din ziua aceea, ori de câte ori lupul zărea un iepure în pădure, se oprea și se gândea de două ori înainte să pornească după el. Iar iepurii din pădure își spuneau seara, între ei, povestea aceasta, ca să știe și cei mici ce e de făcut la nevoie:

— Când nu poți fugi mai repede decât cel mare, gândește mai repede decât el.

Fiindcă asta ne învață basmul: mintea ageră și cumpătul te scot din necaz acolo unde puterea n-are ce căuta. Iar cel care se lasă purtat de lăcomie, ca lupul după brânza închipuită, rămâne de fiecare dată cu buzele umflate.

Sfârșit. 🐺🐰

Varianta animată e mai sus pe această pagină.

De ce le place copiilor

• Cel mic învinge cel mare — victoria preferată a oricărui copil
• Suspansul „va scăpa sau nu?” ține atenția trează până la ultima secundă
• Arată, pe limba lor, că istețimea și calmul contează mai mult decât forța