Lupul Păcălit de Vulpe — poveste animată pentru copii

Povestea pe scurt

Lupul cel Rău hoinărește flămând prin pădure când o întâlnește pe vulpea șireată, care are mereu câte un plan la îndemână. „Am găsit un loc plin de bunătăți, vino cu mine!” îi șoptește ea, cu ochii sclipind de viclenie.

Orbit de lăcomie, lupul se ia după vulpe fără să stea pe gânduri. Numai că fiecare promisiune ascunde o nouă păcăleală — și, la sfârșit, vulpea pleacă mulțumită, iar lupul rămâne din nou cu botul în jos. 🦊🐺

Povestea completă (de citit)

Era o iarnă lungă și pădurea amorțise sub zăpadă. Lupul cel Rău umbla de trei zile fără să găsească nimic de mâncare, iar burta îi chiorăia atât de tare, încât speria ciorile din brazi.

Grrr-orrr!

— Aud un urs? a întrebat vulpea, ițindu-se de după un mesteacăn.

— Nu-i urs, e burta mea, a mormăit lupul. Vulpeo, dacă nu mănânc ceva astăzi, mă culc în zăpadă și nu mă mai scol.

Vulpea și-a lins botul și a zâmbit cu toți dinții. Ea știa de mult un loc — cămara unui gospodar din marginea satului, cu slănină atârnată în cârlige, brânză în putini și cârnați puși la afumat. Intrase acolo de câteva ori, pe o gaură din perete, dar fusese cuminte: lua o bucățică și pleca înainte să se prindă cineva.

— Știu eu un loc plin de bunătăți, a spus ea dulce. Te duc, dar cu o singură condiție: mă asculți.

— Te ascult, te ascult! s-a repezit lupul.

Au pornit prin zăpadă până la casa gospodarului. În spatele cămării, ascunsă după un tufiș, era o gaură cât o pisică.

— Intri pe aici, a arătat vulpea. Mănânci puțin, cât să te saturi, și ieși repede. Numai atât cât ai intrat, atât să ieși. Ai înțeles?

— Am înțeles, a zis lupul, dar se uita deja la cârnați.

S-au strecurat amândoi înăuntru. Ce miros! Vulpea a luat o bucată de brânză, a mestecat-o liniștită și s-a așezat lângă gaură, cu ochii la lup.

Lupul a înghițit o slănină. Apoi a doua. Apoi un cârnat întreg, fără să-l mai guste.

— Ajunge, l-a strigat vulpea în șoaptă. Ești deja mai gras decât ai venit.

— Încă unul mic, a bombănit lupul. Uite ce mic e.

Vulpea a ieșit afară și a chițcăit din prag:

— Vine gospodarul!

Lupul a tresărit, s-a repezit la gaură… și s-a oprit acolo, împănat ca un dop în gâtul unei sticle. Burta plină nu mai trecea prin gaura prin care intrase burta goală. S-a smucit înainte. S-a smucit înapoi. Nimic.

— Vulpeo! Ajută-mă!

— Te-am ajutat o dată, când ți-am arătat drumul, a răspuns vulpea de afară, ștergându-și mustățile. A doua oară te ajuți singur. Nu mâncai atât, ieșeai acum.

În casă s-a auzit ușa. Gospodarul venise cu ciomagul, alarmat de tot tămbălăul din cămară. Lupul a tras aer în piept, s-a făcut mic, mic de tot, cum nu se făcuse niciodată în viața lui, și — hop! — a țâșnit afară, lăsând în gaură un smoc de blană și tot cheful de cârnați.

A fugit prin zăpadă până la marginea pădurii, unde s-a oprit gâfâind. Vulpea îl aștepta pe o buturugă, cu labele încrucișate.

— Ei? l-a întrebat ea.

— Ei… a oftat lupul. Am mâncat pe săturate și am rămas fără nimic. Nici măcar un cârnat n-am apucat să iau cu mine.

— Ba ai luat ceva, a zis vulpea. Ai luat o lecție. Aia nu ți-o mai ia nimeni.

Lupul s-a scărpinat după ureche, acolo unde-i lipsea blana.

— Și care-i lecția?

— Cine mănâncă mai mult decât încape nu mai iese pe unde a intrat, a râs vulpea. Cu alte cuvinte: lăcomia îngrașă burta și subțiază mintea.

De atunci, ori de câte ori lupul trecea pe lângă gaura aceea din perete, se uita lung la ea și mergea mai departe. Nu pentru că nu-i mai era foame — ci pentru că își amintea cum e să rămâi înțepenit între ce ai și ce-ai mai fi vrut.

Sfârșit. 🦊🐺

Varianta animată e mai sus pe această pagină.

De ce le place copiilor

• Duelul dintre vulpea vicleană și lupul credul e mereu spectaculos
• Copiii „prind” păcăleala înaintea lupului și savurează fiecare pas al ei
• Poveste bună de discutat: „de ce nu e bine să crezi orice ți se promite?”